Home » D:News » Pentru UMF ”Carol Davila” se va construi un campus la standarde înalte şi un spital universitar

Pentru UMF ”Carol Davila” se va construi un campus la standarde înalte şi un spital universitar

Pentru UMF ”Carol Davila” se va construi un campus la standarde înalte şi un spital universitar
Publicat: 12.06.2019
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie„Carol Davila” din Bucureşti, Ioanel Sinescu, a precizat că s-a dispus semnarea unui acord pentru proiectul de construire a unui campus la Mogoşoaia, unde UMF-ul ar urma să fie mutat. Tot aici va fi ridicat şi un spital universitar.

Ioanel Sinescu a declarat, miercuri, că a fost luată decizia semnării unui protocol de colaborare între Academia Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, comunitatea locală de la Mogoşoaia şi Consiliul Judeţean Ilfov, în vederea construcţiei la cele mai înalte standarde, a unui nou campus al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila la Mogoşoaia.

„Împreună cu comunitatea locală, după aprobarea pe care prezidiul Academiei Române a dat-o în urmă cu două săptămâni, o coincidenţă fericită, astăzi (miercuri, n.r) vom semna protocolul de colaborare dintre Academia Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, comunitatea locală de la Mogoşoaia, implicit Consiliul Judeţean Ilfov, pentru construcţia noului campus al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, care după aprecierile unor firme de arhitectură şi construcţie (…) va fi Gold Standard All Over The World”, a informat Ioanel Sinescu.

În ceea ce priveşte ridicarea spitalui universitar în spaţiul în care vor fi puse şi bazele campusului, rectorul UMF „Carol Davila” din Bucureşti a precizat că lucrurile se vor mişca puţin mai greu, întrucât construcţia acestuia urmăreşte o structură imensă, conformă în sens calitativ cu standardele unui spital universitar „mare şi modern”.„Într-un fel sau altul, manifestarea dumneavoastră de astăzi, ne include şi pe noi cu un prezent oarecum firav acum, dar sperăm noi cu un parcurs foarte bun şi un deznodământ fericit în următorii trei, patru, cinci ani pentru campus, pentru spital va fi un pic mai greu pentru că e gigantic şi aşa trebuie să fie un spital universitar mare şi modern, astfel încât, în România, toţi cetăţenii acestei ţări să poată să-şi găasească diagnosticul şi tratamentul indifferent de afecţiune şi indiferent de specialitate,în ţară, să nu mai apeleze la formularul 112, să meargă în Turcia sau în alte părţi, la spitale din Europa sau din afara Europei”, spune Ionel Sinescu.

Potrivit aceleiaşi surse, acest proiect va fi lansat oficial miercuri şi va veni atât în sprijinul celor 11.000 de studenţi pe care UMF-ul îi are, cât şi în întâmpinarea dezvoltării de tip SMART a judeţului Ilfov. „Sperăm că aşa va fi, iar astăzi va fi începutul oficial al acestui proiect, aşa încât în judeţul dumneavoastră (Iflov, n.r) care se doreşte un judeţ SMART şi va fi cu siguranţă de la o zi la alta tot mai mult, la celălalt capăt, dar distanţele nu mai sunt o problemă foarte mare în ziua de astăzi, va lua fiinţă acest campus al Universităţii noastre, unde vor învăţa cei 11.000 de studenţi pe care îi avem acum, cei 2500 de studenţi străini, cei 5000 de rezidenţi, va fi un spital mare alături de campusul universitar şi va fi un pol de atracţie şi pentru învăţământul curicular de medicină, medicină dentară şi farmacie, pentru specializările post-universitare în toate disciplinele medicale în care noi formăm specialişti”, a spus rectorul UMF „Carol Davila” din Bucureşti.

Acesta a precizat şi faptul că noul proiect va reprezenta un pol de atracţie pentru pacienţii din această zonă a ţării, având în vedere „înfrăţirea” UMF „Carol Davila” cu mai multe centre de excelenţă europene, care au ca obiectiv dezvoltarea unui complex medical şi de cercetare ştiinţifică în România.”Va fi un pol de atracţie şi pentru pacienţii din această zonă geografică, pentru că suntem înfrăţiţi cu complexul universitar medical şi de cercetare ştiinţifică Charité din Berlin şi cu Insitutul de Cercetare, în afară de Măgurele, Max Planck condusă de academicianul Gunter Stock, membru de onoare al Academiei Române şi Doctor Honoris Causa al universităţii noastre, care împreună cu directorul de la Charité din Berlin doresc un alt Charité în această parte a Europei, s-au uitat cu foarte mare atenţie în toate ţările central şi este europene şi au decis pe parametri absolut obiectivi, că singura ţară în care se poate construi şi poate funţiona un astfel de proiect este România”, informează Ioanel Sinescu.

El a declarat că toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără ajutorul comunităţii locale, întrucât viitorul campus şi spital universitar vor fi amplasate pe un teren aflat în apropierea a mai multor mijloace de transport şi căi de acces către drumuri naţionale şi inele de centură.„Aceste proiecte nu se pot dezvolta fără ajutorul comunităţii locale. Vreau să vă mărturisesc, domnule preşedinte,împreună cu domnul primar Paul Precup de la Mogoşoaia unde am fost împreună acum doi ani şi am văzut toate terenurile (…) am găsit o soluţie după ani de căutări şi singura posibilă, aflată la 2 km de ultima staţie de metrou de la Străuleşti, având şi calea ferată Bucureşti Nord- Otopeni, cu staţie la Mogoşoaia, cu şoseaua Bucureşti-Târgovişte, cu primul inel de centură, cu al doilea inel de centură care aduce terenul Academiei în zonă urbană, oricum trebuie adus mai aproape de calea ferată, pe DN1 aproape şi cu aeroportul aproape este exact amplasarea ideală, pe care nici nu o puteam gândi în urmă cu trei ani pentru un astfel de campus”, spune Ioanel Sinescu.

El a concluzionat spunând că UMF-ul a făcut reale efoturi în ultimii ani în contextual ridicării unui astfel de campus, întrucât situaţia clădirilor în care Univeristatea îşi desfăşura activităţile era una precară şi periculoasă.„De un număr de ani, facem eforturi pentru a construi un campus al Universităţii de Medicină şi Faramecie, pentru că toate clădirile noastre şi aceasta, şi clădirile Facultăţii de Medicină Dentară, din Calea Plevnei, am dezafectat-o în urmă cu şase ani, pentru că toate sunt marcate cu bulină roşie, toate sunt foarte fragile şi se pot prăbuşi fie spontan, fie la un cutremur mai mic de 6 grade pe scara Richter, inclusiv Facultatea de Farmacie care funcţionează în aceeaşi clădire cu Facultatea de Geologie a Universităţii Bucureşti”, a conchis rectorul UMF „Carol Davila” din Bucureşti.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
În urmă cu 108 ani avea loc cea mai mare bătălie de pe Frontul românesc din Primul Război Mondial: „Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane”
În urmă cu 108 ani avea loc cea mai mare bătălie de pe Frontul românesc din Primul Război Mondial: „Mărăşeşti ...
Ipoteza unui infarct în cazul lui Felix Baumgartner, exclusă după autopsie
Ipoteza unui infarct în cazul lui Felix Baumgartner, exclusă după autopsie
Ce s-a întâmplat în Parcul Național Yellowstone după reintroducerea lupilor?
Ce s-a întâmplat în Parcul Național Yellowstone după reintroducerea lupilor?
Unele plante din pădurea amazoniană nu mai absorb carbon. Cercetătorii, îngrijorați
Unele plante din pădurea amazoniană nu mai absorb carbon. Cercetătorii, îngrijorați
Top 5 cele mai frumoase sporturi de practicat vara aceasta (P)
Top 5 cele mai frumoase sporturi de practicat vara aceasta (P)
Astronomii au observat cum o planetă nou-născută sculptează praful din jurul ei
Astronomii au observat cum o planetă nou-născută sculptează praful din jurul ei
Moliilor nu le place să-și depună ouăle pe plantele care „țipă”. Iată de ce!
Moliilor nu le place să-și depună ouăle pe plantele care „țipă”. Iată de ce!
Ciprian Cherciu (EcoDrive) la „Podcast cu Prioritate” #79 by ProMotor. Despre Rabla 2025 și primul incident de hacking al sistemului FSD al unei Tesla la Chișinău
Ciprian Cherciu (EcoDrive) la „Podcast cu Prioritate” #79 by ProMotor. Despre Rabla 2025 și primul incident de hacking ...
Măcelarii neanderthalieni din peșteri diferite aveau specializări diferite
Măcelarii neanderthalieni din peșteri diferite aveau specializări diferite
Un medicament pentru hipertensiune ar putea încetini îmbătrânirea
Un medicament pentru hipertensiune ar putea încetini îmbătrânirea
Unii câini ar putea detecta mirosul bolii Parkinson
Unii câini ar putea detecta mirosul bolii Parkinson
Un studiu revoluționar dezvăluie că ADN-ul „inutil” ar ajuta la reglarea genelor
Un studiu revoluționar dezvăluie că ADN-ul „inutil” ar ajuta la reglarea genelor
Ce a însemnat Ozzy Osbourne pentru fanii săi? „A fost mai mult decât o legendă a rockului”
Ce a însemnat Ozzy Osbourne pentru fanii săi? „A fost mai mult decât o legendă a rockului”
Un înlocuitor de zahăr destinat diabeticilor ar avea efecte adverse cutremurătoare
Un înlocuitor de zahăr destinat diabeticilor ar avea efecte adverse cutremurătoare
Test de cultură generală. Ce sunt liniile create pe cer de avioane?
Test de cultură generală. Ce sunt liniile create pe cer de avioane?
Astronomii au confirmat ce produce comportamentul ciudat al stelei Betelgeuse
Astronomii au confirmat ce produce comportamentul ciudat al stelei Betelgeuse
Record de participanți la Electric Castle 2025: aproape 290.000 de oameni din 15 țări
Record de participanți la Electric Castle 2025: aproape 290.000 de oameni din 15 țări
Rusia anunță că a construit cea mai mare fabrică de drone din lume
Rusia anunță că a construit cea mai mare fabrică de drone din lume